TURRIS TURNU MĂGURELE 1 – 4 UNIVERSITATEA CRAIOVA

TURRIS TURNU MĂGURELE 1 – 4 UNIVERSITATEA CRAIOVA

Alexandru Fotescu a marcat un gol pentru Turris-Oltul Turnu Măgurele în partida jucată împotriva celor de la CSU Craiova în optimile de finală ale Cupei României. Fotbalistul a declarat după meci că a simțit că va înscrie, motiv pentru care și-a imprimat pe un tricou chipul fiului fostului fotbalist Daniel Bălașa, care s-a stins din viață la vârsta de doar 5 ani.

“Am luptat, am încercat să ne ridicăm la nivelul lor și am reușit în prima repriză. Am avut câteva momente în care am fost neglijenți în repriza a doua și ei au profitat și s-au calificat. Au forțat, au intrat mai motivați de la cabine. Am fost surprinși un pic, poate și prea euforici, poate din cauza asta am greșit și nu am avut forța să revenim. Și diferența de valoare și-a spus cuvântul. Încercăm să mergem mai sus și să luptăm de la egal la egal cu echipele bune”, a declarat Alexandru Fotescu.

Moment emoționant la Turnu Măgurele – Craiova: gol pentru copilul lui Daniel Bălașa
“Alinuș este îngerașul familiei Bălașa, a plecat dintre noi luna asta și a luptat poate așa cum nu o facem noi. Ne-a dat o lecție de viață. Am meritat cartonașul galben. Cred că am avut un înger al meu, el a fost acolo, sus și m-a ajutat. Am simțit toată săptămâna că o să marchez, de asta am făcut acest tricou și am marcat pentru acest copil”, a mai spus marcatorul golului teleormănenilor.

Nicuşor Bancu a vorbit, după Turnu Măgurele – Craiova 1-4 în Cupa României, că echipa sa îşi propune să câştige şi Cupa, dar şi Liga 1 Betano în acest sezon!

Fundaşul stânga al oltenilor afirmă că e normal ca formaţia sa să vrea acest lucru, oferind ca argument forma excelentă pe care o traversează alb-albaştrii. Devis Mangia a fost puţin mai temperat, afirmând: “Sper că echipa a învăţat ceva din acest meci. A trebuit să schimb doi jucători la pauză, aşa că jucătorii au înţeles mesajul meu”.

“Am vorbit înainte de meci să nu-i tratăm de sus, dar n-am prea reuşit. Aveau 1-0 la pauză, dar Mister Mangia a ştiut ce să ne spună la cabine. Noi vrem să câştigăm iar Cupa, avem o lună şi jumătate de când n-am pierdut şi cred că putem să facem lucrul ăsta. Vrem să ne batem şi pentru campionat, poate reuşim, cine ştie”, a fost declaraţia lui Nicuşor Bancu.

sursa: fanatik.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *