ROMÂNIA – NORVEGIA 25-20. ROMÂNIA  A ÎNVINS CAMPIOANA MONDIALĂ

România a obţinut o victorie senzaţională în faţa campioanei mondiale şi olimpice, Norvegia, scor 25-20, şi este lider neînvins în grupa de calificare la Campionatul European.

„Tricolorele” au început perfect partida de la Cluj şi datorită prestaţiilor excelente pe care le-au avut Cristina Neagu, autoare a 10 goluri, şi Paula Ungureanu au ajuns să conducă la o diferenţă chiar şi de 10 goluri în prima repriză (16-6).

În cele din urmă, la pauză s-a intrat cu 16-9 în favoarea fetelor lui Tomas Ryde, care au rămas la controlul partidei şi în partea secundă, în ciuda tentativelor nordicelor de a reveni în meci.

Paula Ungureanu a deschis repriza cu un 7 metri apărat, iar Cristina Neagu şi Eliza Buceschi au marcat în momentele importante.

Am intrat concentrate. Se aşteptau la un meci greu, după ultimul duel împotriva noastră, la Campionatul Mondial, deci nu ne-au lat de sus. Am început bine şi am ţinut ritmul„, a spus Cristina Neagu.

Spre final, nordicele au reuşit să se apropie la trei goluri de „tricolore”, scor 22-19, însă victoria româncelor nu a fost în pericol în niciun moment.

S-a terminat 25-20, iar România a învins Norvegia într-un meci într-un meci oficial după mai mult de 15 ani.

După meciul de la Cluj, „tricolorele” vor juca duminică returul pe terenul nordicelor. La finalul săptămânii următoare, vor urma partidele din turneul preolimpic, care vor fi ÎN DIRECT la Digi Sport.

Sursa: digisport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *