PRINCIPALELE MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR/EXPLOZIILOR ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

PRINCIPALELE MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR/EXPLOZIILOR ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

MĂSURI CU CARACTER GENERAL

 –   nu folosiţi instalaţiile electrice cu defecţiuni, improvizaţii sau fără protecţia corespunzătoare faţă de materialele sau substanţele combustibile din spaţiul în care sunt utilizate;

–   nu folosiţi sobe şi alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile;

–   verificaţi coşurile de evacuare a fumului, reparaţi-le,izolaţi-le termic şi   curăţaţi-le periodic;

–   asiguraţi unelte pentru deszăpezirea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie;

–   nu utilizaţi foc deschis în locuri cu pericol de incendiu (la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie, respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile) şi pe timp de vânt; prepararea hranei prin utilizarea focului deschis se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la vecinătăţi;

–   interziceţi jocul copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii şi fără supraveghere;

–   asiguraţi unelte pentru deszăpezirea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie;

LOCUINŢE UNIFAMILIALE, MULTIFAMILIALE, GOSPODĂRIILE POPULAŢIEI:

–   Nu utilizaţi aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare, dispozitive de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

–   Nu suprasolicitaţi reţeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor receptori;

–   Nu lăsaţi nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi altele asemenea;

–   Nu utilizaţi aeroterme, radiatoare, calorifere electrice construite artizanal sau defecte ca urmare a suprasolicitării, folosirii îndelungate sau lovirii;

–   NU folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

–   Nu folosiţi chibrituri, lumânări, lămpi de iluminat cu petrol, în spaţii cu pericol de incendiu, cum sunt: depozite de furaje, grajduri, magazii, poduri şi altele asemenea;

–   Evitaţi utilizarea artificiilor în apropierea perdelelor sau altor materiale ce se pot aprinde uşor ! după stingerea artificiilor nu le aruncaţi la întâmplare !

–   Nu aruncaţi cu artificii, petarde şi alte obiecte pirotehnice spre locuinţe, persoane, animale, benzinării, staţii GPL sau alte locuri cu pericol de incendiu sau explozie !

–   Nu aşezaţi sau păstraţi butelii de gaze în apropierea oricăror surse de căldură;

–   Nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;

–   Nu folosiţi flacără pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;

–   Nu încălziţi cu flacără buteliile şi nu le folosiţi culcate, răsturnate sau înclinate;

–   Nu transvazaţi gazul din butelie în orice alte recipiente şi nu folosiţi butelii improvizate;

–   Nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată. Luaţi-o de la încălzit dacă trebuie neapărat să părăsiţi bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată, mai ales dacă s-ar putea ivi întârzieri neaşteptate;

–   după ce aţi terminat de gătit, asiguraţi-vă că aţi oprit din funcţionare cuptorul şi aragazul;

–   Nu păstraţi surse de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz etc) în locuri în care au acces copiii;

–   Este obligatorie supravegherea copiilor, fiind interzisă blocarea lor în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune;

–   Este interzisă depozitarea de materiale combustibile sau inflamabile în podurile clădirilor;

–   Interzisă folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie.

Pentru asigurarea intervenţiei în caz de incendiu, se recomandă amplasarea în bucătării a unui stingător sau a unei pături de incendiu.

LĂCAŞURI DE CULT

–   interzisă exploatarea instalaţiilor electrice şi de gaze cu improvizaţii;

–   interzisă utilizarea focului deschis în incinta lăcaşului de cult;

–   lumânările vor fi aprinse în locuri special amenajate, în afara spaţiilor cu aglomerări de persoane;

–   dotarea lăcaşului de cult cu mijloace de primă intervenţie (stingătoare portative cu praf şi CO2 şi cu spumă chimică), în număr suficient şi în stare bună de funcţionare;

–   căile de acces şi evacuare vor fi menţinute în permanenţă libere, interzicându-se blocarea/îngustarea acestora cu piese de mobilier sau cu alte materiale;

–   În situaţia în care uşile de acces şi evacuare au sensul de deschidere spre interior, invers celui normal, se vor lua măsuri de blocare a acestora în poziţia „deschis” pe timpul activităţilor cu public, în care numărul utilizatorilor în incintă poate depăşi valoarea de 30 persoane;

–   scaunele şi covoarele vor fi fixate de pardoseală sau vor fi evacuate din spaţiul cu aglomerări de persoane, pentru evitarea împiedicării persoanelor în caz de evacuare forţată;

–   personalul desemnat de preotul paroh pentru desfăşurarea în bune condiţii a manifestărilor religioase, va fi instruit asupra măsurilor de protecţie împotriva incendiilor pe care trebuie să le cunoască şi să le respecte în incinta lăcaşului de cult;

–   după terminarea activităţilor se va executa o verificare amănunţită a imobilului (şi a instalaţiilor aferente) pentru a înlătura orice cauză ce ar putea genera un incendiu;

–   îndeplinirea celorlalte obligaţii stabilite în Dispoziţiile generale privind apărarea împotriva incendiilor la obiective de cult, aprobate cu Ordinul M.A.I nr. 28/2009 (publicate în M.Of. partea I, nr. 580/2009);

 

 MĂSURI SPECIFICE MARILOR MAGAZINE (CU AGLOMERĂRI DE PERSOANE)

 –   căile de acces, evacuare şi intervenţie vor fi menţinute libere (fără mărfuri în gabaritul acestora sau alte obstacole) şi marcate corespunzător;

–   interzisă depăşirea capacităţii de primire a magazinelor;

–   controlul periodic şi menţinerea în stare de funcţionare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor (iluminat de siguranţă, hidranţi de incendiu, instalaţii speciale de stingere – sprinklere, drencere etc., sisteme de evacuare a fumului, semnalizare incendiu, uşi rezistente la foc etc.);

–   asigurarea evacuării periodice a deşeurilor;

–   interzise utilizarea focului deschis în incintă şi fumatul (în afara locurilor special amenajate);

–   dotarea cu mijloace tehnice de primă intervenţie în caz de incendiu (stingătoare portative etc.), în toate spaţiile/locurile în care se impune existenţa acestora, în număr suficient, având caracteristici adecvate spaţiilor protejate şi în perfectă stare de funcţionare;

–   întocmirea actelor de autoritate şi a documentelor privind organizarea apărării împotriva incendiilor, precum şi punerea în aplicare a acestora în caz de necesitate;

îndeplinirea celorlalte obligaţii stabilite în Dispoziţiile generale privind apărarea împotriva incendiilor la construcţii şi instalaţiile aferente, aprobate cu Ordinul M.A.I nr. 166/2010 (publicate în M.Of. partea I, nr. 559/2010), precum şi în Dispoziţiile generale privind apărarea împotriva incendiilor la spaţii pentru comerţ, aprobate cu Ordinul M.A.I. nr. 187/2010 (publicate în M.Of. partea I, nr. 620/2010).

 INTERDICŢII ŞI ALTE PRECIZĂRI PRIVIND UTILIZAREA OBIECTELOR ARTIZANALE DE DISTRACŢIE PE BAZĂ DE AMESTECURI PIROTEHNICE:

–   Articolele pirotehnice se clasifică după cum urmează, în:

1. Articole pirotehnice de divertisment, care, la rândul lor, se clasifică în următoarele categorii:

   a) categoria 1 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă;

b) categoria 2 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut, sunt destinate utilizării în exterior, în spaţii restrânse, şi care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;

c) categoria 3 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc mediu, destinate utilizării în exterior în spaţii deschise, vaste, al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane şi care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;

d) categoria 4 – articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub numele de “articole pirotehnice de divertisment de uz profesional”, destinate utilizării exclusive de către pirotehnicieni şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane.

2. Articole pirotehnice de scenă, care, la rândul lor, se clasifică în următoarele categorii:

a) categoria T1 – articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care prezintă un risc scăzut şi care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;

b) categoria T2 – articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care sunt destinate utilizării exclusive de către pirotehnicieni.

3. Alte articole pirotehnice, care, la rândul lor, se clasifică în următoarele categorii:

a) categoria P1 – articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut;

b) categoria P2 – articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusive de către pirotehnicieni.

Utilizarea articolelor pirotehnice de divertisment din categoria 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice din categoria P2, precum şi a articolelor pirotehnice de scenă se încredinţează numai persoanelor care sunt autorizate ca pirotehnicieni.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

–           între orele 24.00 şi 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

–           la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;

–           la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;

–           la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

–           în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;

–           pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;

–           la o distanţă mai mică de 500 m de păduri;

–           mijloacele de transport de orice fel (terestre, aeriene, navale şi feroviare);

–           clădiri, indiferent de destinaţia acestora;

–           staţiile mijloacelor de transport, pe drumurile publice şi aleile pietonale;

–           pieţe, târguri, oboare, adunări şi manifestări publice de orice fel şi în cadrul   grupurilor de persoane;

zonele în care există riscuri de producere a incendiilor, exploziilor, căderilor de roci sau de alte obiecte şi producerii avalanşelor

UTILIZAREA LAMPIOANELOR ZBURĂTOARE CU AER CALD

În general, în situaţiile în care se manifestă intenţia de lansare a unor astfel de lampioane zburătoare cu aer cald, în scopul asigurării condiţiilor corespunzătoare de siguranţă a posibilelor obiecte/obiective survolate şi adoptării unei practici instituţionale uniforme, facem următoarele precizări şi recomandări:

–          în prezent activitatea mai sus menţionată este reglementată de Ordinul comun al Ministerului Apărării Naţionale nr. M.125/18.12.2013 şi al Ministerului Transporturilor nr. 1378/04.11.2013, privind stabilirea activităţilor, altele decât activităţile aeronautice civile, având drept efect ajungerea în spaţiul aerian a diverselor corpuri materiale care pot constitui un pericol pentru siguranţa aviaţiei şi privind aprobarea condiţiilor de autorizare a acestor activităţi, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 52/22.I.2014;

–          în situaţia desfăşurării unui astfel de eveniment, recomandăm respectarea următoarelor reguli minimale:

  • respectarea instrucţiunilor producătorului de utilizare în siguranţă a lampioanelor zburătoare;
  • lampioanele zburătoare vor fi lansate doar de către persoane adulte responsabile, care în prealabil s-au informat asupra modului de utilizare în siguranţă a acestora;
  • lampioanele zburătoare se vor lansa numai în spaţii exterioare deschise, largi, la distanţă mare de arbori, linii de alimentare cu energie electrică sau pentru alte utilităţi pozate suprateran, construcţii, în general înalte şi foarte înalte (inclusiv balcoane, copertine, terase, reclame, etc.) sau alte zone potenţial a fi puse în pericol;
  • lampioanele zburătoare nu se vor lansa la o distanţă mai mică de 10 km de orice aeroport sau cale rutieră circulată, lumina acestora putând fi interpretată ca un semnal luminos ce poate deruta ori distrage atenţia piloţilor sau conducătorilor auto;
  • lampioanele zburătoare se vor lansa numai în condiţii meteo favorabile (fără vânt). În cazul în care vântul bate uşor, este necesară asigurarea asupra faptului că lampioanele zburătoare lansate nu se vor deplasa deasupra participanţilor la evenimente, clădirilor, arborilor, aeroporturilor, şoselelor circulate sau în orice altă zonă unde acestea pot genera incidente cu efecte negative asupra vieţii, bunurilor şi mediului;
  • se va asigura dotarea locului de desfăşurare a evenimentului cu mijloace de stingere adecvate, pentru a se putea acţiona operativ în caz de incendiu.

7. ALTE RECOMANDĂRI:

     În cazul producerii unui incendiu, se acţionează de urgenţă pentru:

– anunţarea incendiului la numărul de apel unic 112;

– evacuarea tuturor ocupanţilor clădirii / amenajării precum şi a bunurilor importante adăpostite, în ordinea valorii;

– stingerea incendiului cu mijloace de primă intervenţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *