PLOI, RĂCIRE ACCENTUATĂ ŞI INTENSIFICĂRI ALE VÂNTULUI ÎN TOATĂ ŢARA

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică, valabilă până joi, 6 octombrie, potrivit căreia, în toată țara, vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă. Potrivit ANM, în vestul, centrul şi nordul teritoriului, temporar va ploua și se vor totaliza local peste 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp. În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marţi (04 octombrie), ploile se transformă în lapoviță și ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă. Pe spaţii restrânse şi pentru scurt timp, sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare în Dealurile de Vest, în Maramureş, în nordul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Moldovei.

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor şi va avea viteze mai mari în cele vestice, sud-vestice şi la munte, unde la rafală se vor depăşi 50…60 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare. Temperaturile vor scădea accentuat, iar în Teleorman se vor resimți, mai ales, miercuri (05 octombrie) și joi (06 octombrie), când vremea va deveni deosebit de rece.

Sursa: ziarulteleormanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *