MODIFICARE LEGISLATIVĂ OMS 1049/05.07.2019 FIȘA MEDICALĂ AUTO

MODIFICARE LEGISLATIVĂ OMS 1049/05.07.2019 FIȘA MEDICALĂ AUTO

Începând cu data de 16 iulie 2019 a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1049 din 5 iulie 2019, privind modificarea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1.162/2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, informează Instituția Prefectului Teleorman, instituție în subordinea căreia se află Serviciul regim permise și înmatriculări.

Concret, actul normativ reglementează modelul de fişă medicală pentru solicitanţii permisului de conducere auto, precum şi pentru conducătorii de autovehicule care solicită reînnoirea permisului de conducere auto şi valabilitatea acesteia.

Este de menționat faptul că fişele medicale emise anterior datei de 16 iulie, rămân supuse regimului instituit anterior.

Începând cu data de 16 iulie 2019, fişele medicale prezentate la dosarul de preschimbare a permiselor de conducere româneşti şi străine, vor fi prezentate conform modelului prevăzut în anexa 2 la Ordinul mai sus menţionat.

În cazul fişelor de şcolarizare care atestă absolvirea cursului de pregătire teoretică şi practică este importantă încadrarea în termenul de valabilitate de 6 luni a examinării medicale.

Valabilitatea rezultatelor examinărilor medicale prevăzute la lit. B din Fişa medicală este de 6 luni de la data emiterii fişei medicale de către unitatea de asistenţă medicală ambulatorie autorizată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *