Incendii de locuință provocate de coșul de fum

Incendii de locuință provocate de coșul de fum

Două incendii de locuință, ambele provocate de coșul de fum defect, au izbucnit, în ultimele  24 de ore, la locuințele unor cetățeni din Merișani și Călmățuiu de Sus. Din fericire, din cele două incendii nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. O bătrână de aproape 80 de ani, care locuia singură, a reușit să se salveze din flăcări în ultimul moment.

Potrivit ISU Teleorman, la Merișani flăcările au fost observate la timp de proprietar, care a alertat autoritățile. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de lucru Dobrotești, care au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Incendiul a fost stins înainte de a se propaga la întreaga casă de locuit, fiind distruse doar scândurile din lemn ale tavanului, aflate în apropierea coșului de fum.

În localitatea Călmățuiu de Sus, o bătrână de aproape 80 de ani, care locuia singură, a reușit să se salveze în ultimul moment din incendiul izbucnit la locuința sa. La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Turnu Măgurele, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Incendiul a fost stins în limitele găsite, pompierii reușind să salveze jumătate din locuință, cu toate că una dintre cele două buteliile aflate în interior a explodat. Pompierii au reușit să lichideze incendiul după aproape trei ore. Cauza probabilă a acestui incendiu a fost coșul de fum deteriorat care a permis scânteilor să ajungă pe materialele combustibile.

Sursa. ziarul Teleormanul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *