FOC DE ARMĂ LA TURNU MĂGURELE, ACȚIUNE ÎN FORȚĂ A POLIȚIEI

FOC DE ARMĂ LA TURNU MĂGURELE, ACȚIUNE ÎN FORȚĂ A POLIȚIEI

Poliţiştii din Turnu Măgurele, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe bulevardul Independenţei din localitate, au oprit pentru control un autoturism al cărui conducător auto nu a acordat prioritate de trecere autospecialei de poliţie.

În timp ce poliţiştii efectuau verificări în vederea stabilirii identităţii sale, conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în municipiul Turnu Măgurele, a manifestat o atitudine necorespunzătoare faţă de poliţişti, fiind recalcitrant, iar la faţa locului au ajuns şi apropiaţi ai acestuia, care au încercat să-i împiedice pe poliţişti să-l imobilizeze şi să-l conducă la sediul poliţiei.

Unul dintre poliţişti a folosit spray-ul iritant-lacrimogen, fără rezultat, după care a executat un foc de avertisment în plan vertical, fapt ce a determinat dispersarea grupului.

Atât conducătorul auto, cât şi fratele acestuia, venit în sprijinul său, au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul poliţiei.

Conducătorul auto a fost sancţionat conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi i-a fost reţinut permisul de conducere, iar fratele acestuia şi încă doi tineri au fost sancţionaţi conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În urma folosirii armamentului nu au fost înregistrate victime omeneşti sau pagube materiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *