ACCIDENT ÎN COMUNA CRÂNGU

ACCIDENT ÎN COMUNA CRÂNGU

Trei persoane, printre care şi un copil de 14 ani, au fost transportate la Spitalul municipal din Turnu Măgurele, în urma unui accident între un TIR şi o autoutilitară. Evenimentul rutier a avut loc pe şoseaua Alexandria- Turnu Măgurele, în zona localităţii Crângu, iar în sprijinul răniţilor s-a acţionat cu două Ambulanţe de la SAJ Teleorman, două echipaje SMURD şi o autospecială cu apă şi spumă.

Potrivit IPJ Teleorman, din primele date se pare că șoferul unui autotren s-a angajat în depășirea unui auto oprit neregulamentar, față de care nu a păstrat distanța necesară efectuării manevrei, acroșându-l și răsturnându-l în șanț. În urma impactului a rezultat rănirea a trei persoane din autoturism (un barbat în vârstă de 56 de ani, o femeie de 41 de ani și un minor în vârstă de 14 ani), aceștia fiind conduși la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Pompierii au continuat misiunea pentru îndepărtarea resturilor provenite de la autovehicule şi asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *