A FI, A AVEA, A CITI…

A FI, A AVEA, A CITI…

Un popor se salvează prin cultură. Şi poate un om se salvează prin scris. De ce…? De uitare, de sine însuşi… Religia e personală, nu e obligatorie, nici lui Dumnezeu nu-I place să îi oblige pe oameni să Îl iubească. Dar a avea cultură… – noblesse oblige. Bunul simţ. Civilizaţia.

Ce este cultura? E cît ştim? Ce ştim, cunoaştem? Aceasta e erudiţie. Cultura – s-a spus – e ce rămîne după ce ai uitat tot. Adică… un mod de viaţă. Un om cultivat este un om care se cultivă. Ca o grădină, pe care o îngrijeşti. Am primit un pămînt – viaţa aici, – să-l cultivăm! Să facem să crească: tot ce e de folos. Dacă nu-l cultivi, cresc buruieni. Mărăciniş sălbatic, inutil.

Cînd eram în liceu, la orele de istorie, important nu era ce scrii, ci cît, din păcate. Cineva comentase un meci de fotbal – umbla vorba. Şi luase mult! Nu învăţasem. M-am apucat să scriu programele de pe pereţi. Cu totul altceva, desigur, decît tema lucrării. Şi nu gîndeam. Scriam mecanic. Eram ca un roboţel setat pe scris. Ghiciţi ce notă am luat. Evident, luasem notă mare. Era un cîştig! Cîştigasem prin furt. Şi lipsă de fond. Cantitate şi nu calitate. Asta te-nvaţă şcoala: ce ştii după ce ai terminat…, ce-ţi rămîne este ce eşti. Nu informaţii, ştiinţa… Caracterul!
Nu puteam să-nţeleg cum este Sfînta Treime. Acum am înţeles.

Părintelui Galeriu i s- a spus odată că trebuie să fie un om foarte fericit, de vreme ce L-a găsit pe Dumnezeu. Cu vocea plîngîndă a dumnealui – aşa vorbea mereu, îl ştiu, cu multă dragoste şi cu mare milă, i-am auzit răspunsul. Zicea că dumnealui, chiar preot, ,,cum L-a găsit pe Dumnezeu, L-a şi pierdut”. Nu mă compar cu părintele, nicidecum! Nu asta am vrut să spun… Dar… cunoaşterea e revelaţie. Într-o zi am citit o explicaţie, cum e cu Sfînta Treime. Dumnezeu a vrut să-nţeleg, atunci. Şi-am înţeles. Pe urmă am uitat. Era ceva despre soare. Oricît am încercat să-mi explic…, să-mi amintesc…, nu am putut. Oricîte pilde am mai citit. Dar atunci… a fost… un act trimis. A fost un dat. Un dar şi o revelaţie. Apoi poţi să uiţi. Cunoaşterea prin revelaţie rămîne. Ea are miez. Îşi lasă mesajul. Starea. Aşa e cultura. Ce-ţi rămîne, după ce-ai uitat… Un mod de viaţă.

Beatrice Orbeşteanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *